Atac cu cuțitul în Elveția: 6 persoane rănite, dintre care 2 profesori. Suspectul arestat după ce s-a rănit singur

Publicat: 16/05/2024, 11:38

Un atac cu cuțit în localitatea Zofingen din nordul Elveției a lăsat șase persoane rănite, două dintre ele grav, iar suspectul a fost arestat după ce s-a auto-rănit, anunță poliția.

Incidentul a avut loc miercuri noaptea și a declanșat o intervenție masivă a forțelor de ordine și a serviciilor de urgență.

Potrivit poliției cantonului Aargau, bărbatul suspectat de atac, în vârstă de aproximativ 40 de ani și de origine străină, a folosit „arme albe ascuțite” pentru a răni șase persoane, inclusiv două grav. Motivul exact al atacului nu este încă cunoscut.

Incidentul a avut loc inițial la gara din Zofingen, după care atacatorul a părăsit locul și a atacat alte persoane la întâmplare în zonă. Ulterior, s-a baricadat într-o casă, unde a fost contactat de o echipă specializată și ulterior arestat de forțele de ordine, după aproximativ două ore.

Atacatorul a suferit și el răni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Între răniți se numără și două cadre didactice de la Școala Cantonată din Zofingen, care au fost atacate în afara incintei școlii, potrivit Știrileprotv.

Poliția a lansat un apel către martori și solicită populației să furnizeze înregistrări video și fotografii care ar putea ajuta la anchetă. În zonă s-a desfășurat o intervenție de amploare, cu forțe de ordine echipate corespunzător și echipaje medicale pregătite să acorde asistență.

Citește și: 

Administratorul unei firme de construcţii din Neamț a fost ÎNJUNGHIAT de un angajat dintr-un motiv incredibil. De ce a fost nemulțumit bărbatul

Atac cu cuțitul la o școală din Țara Galilor. Doi profesori și un copil au fost transportați la spital

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa